Ultima fază a modelajului în lut al monumentului închinat Reginei Maria a României, ce urmează a fi dezvelit la Blejoi, Prahova, a presupus întâlnirea Comisiei de Jurizare cu artistul câștigător al concursului, competiție organizată de către Fundația „Constantin Stere”, în urmă cu mai bine de șase luni.
La discuții au participat și reprezentanți ai Primăriei Blejoi, beneficiarul direct al acestui monument, dedicat Centenarului. În urma vizionării, au fost formulate opinii distincte cu privire la păstrarea raporturilor ”cap – bust – întreg”. Sculptorul Constantin Ionescu, cel care va realiza statuia, a avut puncte de vedere diferite de cele ale comisiei, existența coroanei, în viziunea artistului, deformând proporția.
Cei prezenți au avut parte și de un moment inedit, artistul vizual, în atelierul căruia s-a derulat acțiunea, optând spre a face corecțiile propuse de comisie – pe loc. Monumentul dedicat Centenarului, întruchipând-o pe Regina Maria, figură emblematică în concretizarea Marii Uniri de la 1918, urmează a fi dezvelit în Parcul Central din satul Ploieștiori, comuna Blejoi. Lucrarea va avea 2.40 metri și va fi așezată pe un soclu din piatră, cu o înălțime de 1.40 metri.