Celebrarea Centenarului Marii Uniri readuce în atenția noastră oameni care acum un veac, prin jertfa și stăruința lor, au împlinit idealul intregii generații din care au făcut parte și anume unirea tuturor românilor în granițele aceluiași stat.
România Mare nu s-a făcut în condiții ușoare. La 1918, ţara era vlăguită de război și epidemie, parțial ocupată de armate străine și departe de aliații săi. Și totuși,la capătul Primului Război Mondial, generaţia Marii Uniri a reușit împlinirea idealului de unitate naţională. Regele Ferdinand și Regina Maria sunt cei care au plantat în sufletele și mințile românilor de rând, dar mai ales a marilor puteri europene, ideea că România trebuie să existe ca un stat național, respectat pe plan internațional.
Una dintre personalitățile reprezentative ale generației Marii Uniri a fost profesorul, patriotul și omul politic Constantin Stere. Meritul lui Stere în procesul de pregătire și înfăptuire a Marii Uniri este imens. Acesta a fost și idealul vieții sale.
“Un popor nu poate trăi fără ideal. Idealul rezumă toate aspiraţiunile lui cele mai înalte.” afirma marele patriot.
Încă din 15 decembrie 1915, face o adevărată profeţie în Parlament, arătând că nădăjduia pentru copiii din acel moment că „vor vedea România mare, întreagă, neştirbită… de la Nistru şi până la Tisa“.
În perioada celor doi ani de neutralitate, ideile și discuţiile între oamenii politici, pentru a obţine dezrobirea provinciilor românești subjugate, s-au cristalizat în două direcţii: unii erau pentru alianţa cu Antanta și alţii pentru alianţa cu Puterile Centrale. Petre Carp, Titu Maiorescu, Alexandru Marghiloman, Constantin Stere și alții optau pentru cea de-a doua.
Rămân remarcabile, din acest punct de vedere, discursurile lui Constantin Stere, în ultimele sale intervenţii, în Parlamentul României, pe de o parte, și ale lui Tache Ionescu, pe de altă parte. Discursul lui Constantin Stere a fost rostit în ședinţele din zilele de 15-16 decembrie 1915. Ceea ce îl preocupa în mod deosebit era soarta Basarabiei. A avut defectul de a vedea întreaga politică a României prin prisma Basarabiei. În aceasta constă și „vina”, și meritul lui.
„Un om straniu, puternic, entuziast, cam brutal şi totodată un visător plin de misticism slav”, este portretul pe care i-l face regina Maria în epocă, pentru că Stere, spre deosebire de alți germanofili, nu-i iubește pe nemți în mod special, el vede această alianță ca o conjunctură pentru atingerea unui obiectiv politic.
Evocându-i mai târziu cariera politică, S. Diamandi remarca: „Nu vedea decât o singură primejdie: Rusia ţaristă. Nu-l obseda decât o singură ţintă: eliberarea Basarabiei, provincia românească cea mai periclitată în existenţa naţională. Cu această provincie credea el că trebuie să înceapă dezrobirea fraţilor subjugaţi. Socotea că drumul către Ardeal trece prin Basarabia”.
În 1917, rămas în Bucureștiul ocupat de germani (din îndemnul și cu autorizația lui I.I.C. Brătianu și a regelui Ferdinand), editează ziarul Lumina, care i-a atras din partea adversarilor politici acuzaţia de trădător. Arestat și întemniţat la Văcărești (1918), a fost eliberat fără să fi avut loc un proces, însă șantajul politic a durat până la sfârșitul vieţii.
În pofida greșelilor de calcul, atitudinea lui Constantin Stere în timpul Primului Război Mondial rămâne un exemplu de stabilitate și consecvenţă în urmărirea scopului propus, o dovadă eternă a patriotismului și a curajului său civic. În ianuarie 1918, Armata Română a intrat în Chișinău, aducând linişte şi ordine în toată Basarabia. În acest moment decisiv, Stere sosește în Basarabia. „Mărturisesc că sosirea dlui Stere se aştepta ca a unui semizeu, făcător de minuni. Şi într-adevăr, dumnealui s-a arătat la culmea chemării”, scrie un martor al epocii, Dimitrie Bogoș.
Au loc peste 26 de întruniri la care Stere participă, argumentează, convinge. „A fost un praznic, a fost un delir când vorbea dl Stere”. Cu o voce fermă, hotărâtoare, cu o logică de fier explica dl Stere necesitatea actului Unirii. Cred că dl Stere niciodată în viața lui n-a fost așa de tare, așa de convingător ca în seara de 24 martie. Clipe înălțătoare, clipe mărețe, care nu se vor uita niciodată în viață”, povestește același martor.
Cuvântarea susţinută de Constantin Stere în timpul desfăşurării şedinţei Sfatului Ţării din 27 martie 1918 a jucat un rol extrem de important în momentul votării unirii. Cu siguranță, acesta a fost momentul cel mai important al vieții lui Constantin Stere, iar el s-a ridicat la înălțimea misiunii sale. La 27 martie/9 aprilie 1918, cu 86 voturi pentru, 3 contra şi 36 abţineri Sfatul Ţării a decis unirea Basarabiei cu România. Ulterior, Constantin Stere a fost ales preşedinte al Sfatului Ţării (2 aprilie – 25 noiembrie 1918), urmându-i în această funcţie lui Ion Inculeţ. Basarabia a fost doar prima provincie unită cu Țara. La scurt timp, au urmat Bucovina și Transilvania. Puțini sunt cei care cunoc faptul că Stere s-a implicat activ și în unirea acestor provincii cu Patria Mamă. Pentru contribuţia la opera de întregire a neamului, regele Ferdinand l-a decorat cu ordinul Coroana României în gradul de Mare Ofiţer.
Așadar, Generația Marii Uniri a reușit să pună totul deoparte în slujba unui țel: România Mare.
Regele Ferdinand I, Regina Maria, I.I.C Bratianu, mareșalul Alexandru Averescu, Tache Ionescu, episcopul Iuliu Hossu, Nicolae Titulescu, Octavian Goga, Alexandru Marghiloman, Iuliu Maniu, Iancu Flondor, Pan Halippa, Vasile Lucaciu, Ion Nistor, Daniel Ciugureanu, Ion Inculeț, Constantin Stere sunt doar o parte dintre cei care au influențat în mod decisiv momentul Marii Uniri de la 1918.
În linia a doua au fost și personalități care au luat calea marilor capitale europene, sustinând idea unirii și beneficiile ei, dar și cei care au generat curentul unionist in provinciile române la nivel de sate și orașe. În mod sigur, Centenarul este un recurs la memorie, la rememorarea faptelor înaintașilor și o cuvenită reverență față de jertfele lor de pe câmpurile de luptă ale Marelui Război, din temnițele țariste, austro-ungare sau comuniste.