office@fundatia-cstere.ro Bucov, Prahova
Înapoi la Noutăți
Noutăți

Sub semnul lui Constantin Stere: 161 de ani de la naștere

Noi pași pentru afirmarea identității naționale în Basarabia

Cu prilejul împlinirii a 161 de ani de la nașterea marelui patriot, om politic, cărturar și militant unionist Constantin Stere, Fundația „Constantin Stere” Bucov a organizat și a participat la o serie de manifestări cultural-istorice desfășurate în Republica Moldova, dedicate păstrării memoriei sale și consolidării legăturilor dintre românii despărțiți de Prut.

Un nou pod peste Prut – 28 mai 2026

În prezența delegațiilor reunite ale Consiliului Județean Prahova, Primăriei și Consiliului Local Cocorăștii Colț, Fundației „Constantin Stere” Bucov, Societății Cultural-Istorice „Mihai Viteazul” Ploiești, precum și a reprezentanților administrației publice locale din Ciripcău, a fost semnat acordul de înfrățire dintre localitățile Cocorăștii Colț (județul Prahova) și Ciripcău (raionul Florești).

Placă comemorativă la locul nașterii lui Constantin Stere – 28 mai 2026

Momentul central al manifestărilor a avut loc în localitatea Ciripcău, unde s-a inaugurat Centrul Cultural și a fost dezvelită placa comemorativă amplasată pe fațada Centrului Cultural. Locul are o profundă valoare simbolică, deoarece aici s-a aflat casa în care s-a născut C. Stere (1865–1936), una dintre personalitățile fundamentale ale luptei pentru afirmarea identității românești în Basarabia și pentru realizarea Marii Uniri din 1918.

Ceremonia a reunit reprezentanți ai administrației locale, ai mediului cultural și educațional, precum și membri ai delegațiilor venite din România.

Propunerea ca localitatea Ciripcău să poarte numele lui Constantin Stere

După ceremonia de dezvelire a plăcii comemorative, a avut loc o amplă discuție de lucru între reprezentanții Fundației „Constantin Stere” Bucov, conducerea Primăriei Ciripcău, membrii Consiliului Local și preotul parohiei.

În cadrul întâlnirii a fost formulată propunerea ca, în contextul reformei administrativ-teritoriale aflate în desfășurare în Republica Moldova, satului Ciripcău să i se atribuie numele lui Constantin Stere și să devină centrul administrativ al viitoarei comune.

S-a convenit ca Fundația „Constantin Stere” Bucov și Societatea Cultural-Istorică „Mihai Viteazul” să înainteze această inițiativă către Parlamentul Republicii Moldova.

Donații pentru instituțiile din Ciripcău

Programul a continuat cu oferirea, din partea Fundației Stere, a trei tablouri înrămate, reprezentându-l pe marele om politic. Acestea au fost donate Școlii Gimnaziale din Ciripcău, Casei-Muzeu „Constantin Stere” și Primăriei Ciripcău.

Un moment emoționant l-a constituit amplasarea tabloului în biroul dnei. primar, gest simbolic prin care memoria întemeietorului idealului unirii rămâne prezentă în viața comunității.

Totodată, la Casa-Muzeu „Constantin Stere” a fost donat un roll-up, care sintetizează activitatea desfășurată de Fundația „Constantin Stere” Bucov, în cei 24 de ani de existență.

Vizitarea muzeului a oferit prilejul unor discuții aprofundate despre viața, opera și contribuția lui Constantin Stere la destinul românilor.

Concurs anual dedicat marilor uniri ale românilor

În urma consultărilor purtate la Casa-Muzeu, s-a convenit organizarea unui concurs anual de eseuri dedicat unirilor din istoria românilor.

Proiectul se va desfășura împreună cu Fundația Cirip-Art, condusă de profesorul Mihai Ciobanu, și va fi adresat elevilor de gimnaziu, având drept scop cultivarea spiritului civic și a cunoașterii istoriei naționale în rândul tinerei generații.

Acord de colaborare pentru amplasarea bustului lui Mihai Viteazul la Chișinău – 29 mai 2026

Reprezentanții Fundației „Constantin Stere” Bucov s-au întâlnit cu conducerea Preturii Buiucani din Chișinău, unul dintre cele cinci sectoare ale capitalei Republicii Moldova, pentru semnarea unui acord de colaborare în domeniul cultural-istoric.

În urma consultărilor purtate cu arhitectul-șef al Preturii și cu personalul de specialitate, s-a stabilit ca bustul Întregitorului Mihai Viteazul să fie amplasat pe Bulevardul Mihai Viteazul nr. 2, în fața sediului Preturii Buiucani.

Proiectul va fi finanțat de Societatea Cultural-Istorică „Mihai Viteazul” Ploiești și Fundația „Constantin Stere” Bucov. Realizarea soclului va reveni Preturii Buiucani, instituție care va gestiona și obținerea tuturor avizelor și aprobărilor necesare.

Obiectivul comun al partenerilor este ca monumentul să fie inaugurat la 1 Decembrie 2026, de Ziua Națională a României, ca simbol al unității românilor de pe ambele maluri ale Prutului.

Ziua Românilor de Pretutindeni, sărbătorită la Cobani sub semnul unității și memoriei istorice – 30 mai 2026

Într-o atmosferă de aleasă sărbătoare, localitatea Cobani, din raionul Glodeni, a găzduit manifestările dedicate Zilei Românilor de Pretutindeni, un prilej de reafirmare a legăturilor spirituale, culturale și istorice care îi unesc pe români, indiferent de granițe.

La invitația autorităților locale și raionale, la eveniment au participat delegații ale Consiliului Județean Prahova, Societății Cultural-Istorice „Mihai Viteazul” Ploiești și Fundației „Constantin Stere” Bucov, alături de reprezentanți ai administrației publice, oameni de cultură, cadre didactice, tineri și numeroși locuitori ai raionului.

Prezența unei delegații din Polonia a conferit manifestării o dimensiune europeană, evidențiind importanța dialogului, a colaborării și a respectului reciproc între națiuni.

Omagiu adus Întregitorului Mihai Viteazul

Desfășurat în apropierea bustului lui Mihai Viteazul, simbol al primei uniri politice a Țărilor Române, evenimentul a oferit participanților prilejul de a rememora momente importante din istoria neamului românesc.

În intervenția sa, președintele Fundației „Constantin Stere” Bucov, dl. Mircea Cosma, a evocat idealul reîntregirii naționale, subliniind că reunirea Basarabiei cu România reprezintă o datorie morală față de istorie și față de generațiile care au păstrat vie conștiința apartenenței la același neam.

Un gest simbolic important a fost depunerea de flori la bustul Întregitorului,  realizat în anul 2021, cu sprijinul Societății Cultural-Istorice „Mihai Viteazul” Ploiești. Prin acest gest, participanții și-au exprimat recunoștința față de cei care au luptat pentru unitatea românilor.

Distincții și recunoaștere pentru susținătorii proiectelor culturale

În cadrul ceremoniei, președintele Societății Cultural-Istorice „Mihai Viteazul” a acordat Placheta de Excelență „Mihai Viteazul” vicepreședintelui raionului Glodeni, dl. Ion Cojocari, în semn de apreciere pentru contribuția adusă la realizarea bustului de la Cobani și la instalarea celor patru plăci omagiale cu efigia marelui voievod.

Prin aceste acțiuni inițiate și susținute de Fundația „Constantin Stere” Bucov, moștenirea marelui om politic și vizionar rămâne vie, transformându-se în proiecte concrete care apropie românii, cultivă valorile naționale și întăresc legăturile dintre cele două maluri ale Prutului.