office@fundatia-cstere.ro Bucov, Prahova
Înapoi la Noutăți
Noutăți

Vizita în Republica Moldava a membrilor și colaboratorilor Fundației „Constantin Stere”

În luna noiembrie a avut loc o vizită de documentare organizată de membrii și colaboratorii Fundației „Constantin Stere”, în Republica Moldova. Cu acest prilej, au fost organizate intâlniri cu academicianul Valeriu Matei – directorul ICR Chișinău, Sabina Lozanu – muzeograf al Casei-Muzeu „Constantin Stere” din Ciripcău, Mihail Donos – primarul Comunei Ciripcău.

Au fost stabilite câteva proiecte realizate în comun ce urmează a fi derulate începând chiar de anul viitor.  Deschiderea unei sesiuni de comunicări derulate la Bucov și Ciripcău, participarea membrilor fundației la Universitatea de Vară „Constantin Stere” de la Soroca, continuarea cercetărilor privind opera literară, științifică și publicistica sunt doar câteva proiecte ale căror baze au fost stabilite cu acest prilej.

Din delegația ce a efectuat deplasarea în Republica Moldova au făcut parte:

– Lia Maria Voicu – președinte al Fundației „Constantin Stere”
– Mihai Rachieru – membru al consiliului director,
– Ioan Popescu – membru al fundației
– Daniela Bratu – economist Fundația „Constantin Stere”
– Alina Trupoiu – director al Școlii Gimnaziale „Constantin Stere” din Bucov
– Corina Mărășescu – membru al Fundației „Constantin Stere” și coordonator al Muzeului „Constantin și Ion Stere”, Bucov
– Paulina Mănișor – muzeograf Muzeul „Constantin și Ion Stere”, Bucov.